Amestecate…

Zi de toamnă și nu prea… Cald, a dat să plouă dar n-a reușit. Venind de la București pe autostradă vezi stânga, dreapta nori de praf stârniți de tractoarele care se încumetă să râme prin câmp. Se zice că avem un an agricol de excepție. Nu mă pricep, nu știu exact ce înseamnă an agricol de excepție… Sintagma asta nu mă trimite la prețul pâinii sau al plăcintelor sau ce mai crește pe câmp. Mă trimite la faptul că o să avem ce căra prin portul Constanța. Că sunt volume mari de cereale de consolidat, de operat și că noi, ăștia care ne ducem zilele prin port o să avem de muncă. Și de asta mă gândesc și la ploaie… să avem anul viitor de excepție. Să avem de muncă și la anul…

Și dau să mă întâlnesc cu un prieten, sper, potențial client. E la o cafenea cu două puștoaice de până-n 10 ani, fata lui cea mai mică din 3, plus o prietenă. Ele colorează, el bea cafea… Omu’ e tare. Tot absolvent de Institut de Marină, stă pe-o super-afacere, agent, operează minereu, cereale, una peste alta om de succes. Vorbim, ne înțelegem și nu prea. Nu asta e important. Ce e important discutăm la final, când ne ridicăm să plecăm, eu spre casă, el cu puștoaicele la film, la ștrumfi… în 3 D, dacă vă puteți imagina… eu nu-mi imaginez ce sunt ștrumfii nici în 2 D. Eu am fost politician, eu nu mi-am permis sâmbete și duminici libere în ultimii 10 ani… eu mergeam la ședințe de partid să ascult cum crește țara sub noi… și tot ascultând cum crește țara m-am pomenit cu copil la liceu, fără să am bucuria ștrumfilor văzuți în comun… având în vedere unde m-a adus apartenența la sistem, am certa impresie că prietenul meu este infinit mai câștigat. Dar să revin… deci, omul își ia puștoaicele și dăm să ieșim… Nevastă-mea este la Londra, avem fata mijlocie acolo, la școală. E primul week-end în care o vede, eu am rămas de serviciu cu asta mică, îmi explică prietenul meu. Păi… ce clasă e, frate? întreb eu, calculând în gând că n-are cum să fie la facultate… Clasa a VIII-a, îmi spune… Și cum, ai trimis-o la 14 ani la Londra, fără familie, fără nimic? Ha, la 14 ani? Stai să vezi la anu’, că o trimitem și pe asta mică, în clasa a V-a… Cea mică, atentă la discuție, nu protestează, nu comentează, cum ar fi făcut fii-mea, la 15 ani… ba mai intră și-n discuție. Și unde merg, tati? Păi nu știm unde mergi exact, că am selectat 3 școli. O să facem o vizită acolo și unde-ți place mai mult, unde e cel mai bine, acolo o să mergi…

Păi ce să învețe, Laurențiu, aici? Cum se poate cumpăra orice? Cum aproape că nu există examen pe bune… bun, aici pot să-i spun eu, cu pățania fiică-mii de la intrarea la liceu, dar n-are rost că mă enervez de scot iar aburi pe nas… închid paranteza. Ce să învețe… să-și dorească Ferrari la majorat fără să știe pe ce lume e, să se-ntreacă în telefoane mobile, care mai Vertu ca celălalt? Fii-mea abia după ce-a plecat a început să povestească de școala unde a fost… că aia de istorie îi amenința și îi umilea la ore, că nu știu care nu venea, că se chiulea destul de mult, că una, că alta… Acolo? Acolo armată, frate… își spală, își calcă, totul ordonat, totul bine pus la punct. Sunt 15 în clasă… au și altă manieră de învățat, nu se pune accentul pe memorare, îi învață creativi, să știe unde să caute, să elaboreze, să le placă ce studiază… Fata și mai mare învață tot afară, e la facultate acum… acolo nu este joacă, se muncește realmente, cum noi nu suntem obișnuiți. Noi nu suntem cei mai buni educatori, chiar pentru copiii noștri… și tu și eu și oricine, deși vrem ce-i mai bun pentru ei poate nu facem ce trebuie, nu suntem atenți la ce trebuie. Lasă, să învețe de unde trebuie, nu în România unde munca și principiile sunt mai batjocorite ca oriunde. Ce să facă în România? Să ajungă o persoană din cele 44% care promovează bacalaureatul unui învățământ care trăiește în trecut… Și ce 44%… dacă se băgau camere de luat vederi peste tot, la toate liceele, în toate sălile de clasă unde s-a dat exemen, dacă se elimină și profesorii care spuneau subiectele în sală cu spatele la camerele de luat vederi… dacă ar fi pe bune, atunci cred că nu săream de 20% promovabilitate…

Cred că eu n-aș fi putut descrie mai bine ceea ce s-a întâmplat.

Prietenul meu a ales calea cea dreaptă. Cea mai grea, că așa se întâmplă întotdeauna cu ce e corect, dar asta e, peste ani, copiii o să-i mulțumească iar el o să fie fericit de cariera lor și de viața pe care o duc. Bun, totul costă bani, deși liceul nu costă chiar atât de mulți bani… dacă tai banii de meditații obligatorii, că deh, așa merge treaba, banii de fițe… obligatorii și ele, s-ar putea să ieși chiar în câștig… Ideea e că omu’ a ales ce trebuie… decât să toarne bani în meditații, sponsorizări la liceu sau cine știe ce alte costuri conexe, a preferat să capete un produs școlar în schimbul efortului său financiar. Sunt alții care preferă să cumpere parchet în clasă, sau să renoveze nu știu ce laborator și, uite-așa, copilu’ promovează de la an la an, cu note care tind să depășească 10, promovează sine die bacalureatul, intră, absolut firesc, la o facultate unde concursul de dosare este nedescris de aprig și absolvă cum laude, iar dacă-l iei mai repede, înghite-un pix pân’ se iscălește… Și asta este, în opinia multora, normal. Iar noi o să ajungem să importăm ingineri sau economiști de afară, unde the Romanian dream n-a produs efecte… acolo banul trebuie câștigat, taxele trebuie plătite, nu-ți iei Porsche decât dacă ești fotbalist de națională sau ai peste 50 de ani și ai mare succes în viață…

Politician dacă aș mai fi, aș propovădui calea școlii afară și întorsul în țară… noi generații care să schimbe ce merge prost aici. Or să vină și-or să facă… hai să fim serioși… și de fapt, pe cine mințim? Pe noi, ne. Marea majoritate a celor plecați, din păcate, pleacă de tot. Eram la Ashdot, în Israel, acum vreo 20 de ani, eu ofițer II și stăteam de vorbă cu șeful unei echipe care ne descărca vaporul… Agigea, un 4800, veneam din nord, de la Bremenhaven. Omul din România, plecat de prin 70… îl întreb: bine, frate, dar nu ți-e dor de țară? Ba bini câ nu, îmi spune, era de prin Piatra Neamț și nu-i trecuse… da’ merg o datâ-n țarâ și-mi treci doru’ pi șinși ani… Așa și cu ăștia mici ai noștri. Asta vor face. Și nu-s de condamnat. Și nu-s de condamnat nici părinții lor dacă vor lua decizii ca cele ale prietenului meu.

Deși mă pricep, nici n-aș putea arăta cu degetul care-i de vină pentru situația în care am ajuns… deși dacă mai iese Abramburica cu vreo inepție de-asta electorală, cu facultate fără bacalaureat, parcă prind curaj să dau vina pe iluminata asta… N-ar fi corect, nici chiar ea, deși talentată, n-ar fi putut strica atât de desăvârșit învățământul românesc… Cred că trebuie să ne arătăm cu toții unii pe alții pentru că am preferat absolut întotdeauna să o luăm pe drumul cel mai facil fără să gândim că toate astea se decontează odată. Și se pare că am cam ajuns la momentul cu adunarea și scăderea și rezultatul. Care, cel puțin acum, dă cu minus la greu…

De unde am plecat și la ce am ajuns…

Anunțuri

Un gând despre “Amestecate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s